......uitarea

                                                  Ce-o fi facand aici?

                                                   I-o fi placand,

                                                   S-o fi gandit sa placa?

Randurile pe care le voi asterne, au plecat in procesul lor de formare ca un raspuns dat cuiva anume, dar au sfarsit prin a fi de fapt mult mai necesare mie decat oricarei alte persoane.

- ­­3 hot-dog , va rog? Unul cu putin mai multa sare si piper, celelalte doua le faceti normale. La pachet sa fie.

- Doua, iei doua!? Ma intreba mirat Vlad.

- Dar nu vrea. Asa a zis.

- Ei nu vrea. E lihnit de foame, dar ii e rusine sa spuna si cum naiba am putea noi doi sa mancam si el sa stea sa se uit. E penibil, zau.

Ne indreptam spre masa la care se asezase noul amic al prietenului meu. Stiam ca inegalabilul meu prieten e oportunist si mananca pe punga altora, dar sa mai aduci pe altcineva cu tine mi se parea curata nesimtire. Eram putin nemultumit de aceasta situatie, dar simteam in acelasi timp o mila nespusa pentru noua cunostinta.Nici acum, cand stau si il analizez mai bine nu stiu ce anume imi inspira acea mila. Am aflat mai apoi ca e din Brasov si acum e la job laVodafone. Ducea clientii acasa cu taxiu pan la ora 18. Parea o persoana de treaba dar totusi putin agasanta. Agasanta, nu cu un exces de personalitate ci mai degraba ca o lipsa a ei. Parea ca se agata de tine atunci cand il cunosteai.Nu era genul care sa intre intr-un restaurant si sa suporte toate privirile atintite asupra sa. Parea o umbra care se strecoara usor sa nu fie simtita.

- Sunt gata, imi strigase tipa de la fast-food.

Ma indreptam sa ridic comanda, urmat la oarecare distanta de cei doi. M-a intors cu pachetul pregatit spre ei. Vorbeau ceva in timp ce se indreptau spre mine. Eram distrat, ma gandeam aiurea, cand l-am auzit ca prin vis pe Vlad: -da stie.

M-a intrigat raspunsul lui. Aveam senzatia clara ca e vorba despre mine. M-am intors spre ei in timp ce plateam.

- Cine stie si ce stie? I-am intrebat zambind.

Tipul cel nou s-a fasticit pentru cateva secunde, s-a inrosit la fata si ma privi pierdut.

- Despre ce vorbiti, i-am intrebat din nou. Taceau amandoi. Vorbeau despre mine, era clar. Continuam sa-i privesc staruitor. A inceput amicul cel nou.

- Nu, doar ii spuneam lui Vlad in ce fel atragi privirile oamenilor.

Il priveam mirat intru totul. Nu intelegeam.

- Pai, am observat ,atunci cand te-ai ridicat de la masa sa ridici comanda cum aproape toata lumea te-a urmarit cu privirea. Esti un baiat care atrage privire persoanelor. Arati bine, concluzionase rosu la fata si gatuit de emotie.

- Da stie ca arata bine, raspunse Vlad.

Cred ca pe fata mea se perindase un mic curcubeu. Am avantajul ca sunt creol, masliniu si nu se vede nimic din ceea ce mi-ar fi putut trada emotia.Ma uitam la vitrina cu mancare si incercam sa ma linistesc.Deci eu plac. Erau gandurile ce imi strabateau prin mine. Eu pot sa plac.Mi-am ridicat usor privirea si am cuprins calm acea lume care m-ar fi privit. Eu plac-adica sunt un barbat dragut, nu?De m-ar fi privit cineva atunci sa-mi fi spus si mie cum aratam!? Pret de cateva secunde m-a cuprins un sentiment ciudat. Nu era fericire, nu stiu daca era amorul propriu magulit, nu stiu daca era visul unei vieti intregi de copil implinit, dar ceva placut, pentru cateva secunde mi-a cuprins intreaga fiinta.Nu a durat mult. Sa mai fi tinut cateva secunde si ar fi fost suficient. M-am privit fara sa vreau in oglinda vitrinii, m-am privit din alte timpuri si l-am regasit pe acel baiat care nu se stia frumos, pe care-l stiam dealtfel, astfel din totdeauna.Dar poate ca lumea m-a privit pentru ca vorbisem prea mult si prea tare, acolo in separeu pentru fumatori si poate pentru ca eram imbracat in rosu. Cine stie ce prostii debiteaza baiatul asta. Erau gandurile ce imi treceau prin minte in timp ce plateam comanda, erau gandurile acelui baiat din suflet pe care il recunosteam.

Ai reaparaut, si ce ma fac eu cu tine caci imi esti asa drag.

Copilaria, dealtfel una foarte frumoasa a fost umbrita dar si infrumusetata in acelasi timp de un sentiment ciudat,c-am nelalocul lui poate pentru acea varsta, dar care totusi mi-a transformat intreaga copilarie intr-o lume de basm si mi-a inraurit sufletul pentru tot restul vietii.Pe intreaga perioada cat am fost copil, ba chiar si mai tarziu, in vremea adolescentei m-a urmarit sentimentul ca sunt un baiat urat. Ca sunt urat, ca sunt nelalocul meu. Cu un par moale si lins, care nu vroia sa se aseze in nici un chip, cu niste ochi mari si speriati, deveneam o adevarata caricatura in intrunirile de familie. Si mai presus de toate era firea mea ciudata, firea unui suflet ce se stie urat.Si nimic nu e mai dureros pentru un suflet tanar decat sa se stie urat.Ca o reminiscenta a trecutului, ma uit si acum in grupurile de copii sa-l vad pe acel, pentru ca tot deauna exista acela-care nu-si gaseste locul. Caut acea privire care sa-mi spuna ca nu e acolo, in care sa trairile depasesc mintea sa de copil.In zadar imi faceam sperante, cand fratele nostru mai mare ne lua rand pe rand la frezat. In zadar speram ca voi iesi din mainile lui ca un Fat-Frumos din poveste. Cine crede ca unii copii nu simt matur se inseala.La tre ani, la doar trei ani, in timp ce frizerul familiei isi dadea toata silinta sa scoata ceva frumos din mine, eu traiam sentimentul iluzoriu al placutului matur. Ramaneam tot timpul la urma, ca o piatra de incercare, ca un moment anost ce este lasat la final pentru a nu strica momentul inca de la inceput. Astfel, aveam destul timp sa-i vad pe cei ce ieseau veseli si frumosi din mainile stilistului. Penultima se ridica aproape intotdeauna sora mea geamana, ca un contrast, ca o ironie, caci urma eu.Ea era perfecta:buclele ei crete, fata alba, ochii ei albastri si maiestria incontestabila a mainilor fratelui meu drag scoteau exclamatii de admiratie din gurile celor din jur.Si urmam eu. Ochii imi ardeau ca niste sperante jalnice, aproape ca ma dureau.Nu puteam sa privesc in oglinda aproape niciodata. Ma intorceam cu fata spre el , spre fratele meu si cu ochii inchisi ma rugam sa reuseasca, ca atunci cand voi deschide ochii si ma voi intoarce spre ai mei sa ramana cu toti uimiti de chipul meu.Imi imaginam exclamatiile pe care le voi smulge din gurile lor, privirile admirative, aproape invidioase, iar eu, eu stand in fata lor fericit si frumos, frumos si fericit.Dar ca un facut, timpul trecea, mainile stilistului incepeau sa se incurce intr-un par in care nu gaseau nici o piedica, sa repete aceeasi miscare printr-un par macabru. Peria trecea tot mai des si mai des incercand sa-i imprime parului o forma.Incercam sa nu ma gandesc la nimic. Cei din jur plecau rand pe rand, dupa ce faceau cate o obiectie, o aprobare”Da, e bun asa”, iar privirile fugeau rapid in alta parte.Din cand in cand imi priveam fratele. Ii vedeam picaturile de sudoare de pe frunte, de la tample. O priveam pe sora mea admiranduse in oglinda. Ii vedeam pe cei din jur cum plecau aruncandu-mi cate o privire si exclamand:

-da, da e bun asa-neconvingator, nesincer si las.Trebuia sa mai fac un efort. Sa-l scutesc de chin pe fratiorul meu si sa-i zic, dupa o noua incercare, ca e bine asa, ca merge. Mai dadea totusi cu peria o data prin cap, schimba directia de asezare a firelor de par, care, parca satule si ele se asezau obosite si fara vlaga pe capul mic si urat. E bine asa, ii spuneam si ma intorceam spre oglinda de fata cu el. Era ultimul efort pe care trebuia sa il fac. E bine asa si ma cuprindea o nesfarsita durere cand ii surprindeam in ochii sai , mila si deznadejdea pentru mine.Abia apoi, cand pleca sa se aranjeze si ramaneam singur ma uitam cu adevarat la mine. Totul era anapoda. De la parul moale, la tenul bronzat, de la buzele mari la ochii ce ardeau fara noima. Si mi-era atat de greu sa ma infatisez la masa impreuna cu rudele mele.Cand am recunoscut in sinea mea, ca oricat de mult ar incerca si s-ar chinui fratele meu nu ar reusi sa ma faca frumos, am renuntat la intrunirile de familie si altele de genul, am uitat de oglinda si am lasat vantul sa se joace cu parul meu. Si pe cand copii se jucau de-a mama si de-a tata, de-a prinselea, eu culegeam flori, prindeam fluturi sau fugaream libelule pe marginea iazurilor,si urmaream apusul cu barba in maini, undeva pe un hat de ogoare.Nici mai apoi n-am inteles jocul de-a albumul sau oracolul. Cand copii invatau “coana, mita biciclista”, care spre rusinea mea, am auzit-o abia recent, eu imi culcam capul pe muschiul verde de padure, mancam jir, stateam la marginea vreunei poieni asteptand sa vad vreun caprior salbatic si visam Elene in fosnetul frunzelor , in ciripitul salbaticiunilor padurii. Si tot astfel a fost si mai tarziu, cand in zilele de sarbatoare fratii mei ieseau cu prietenii la gratar, la strand, faceau planuri pentru seara ce urma sa vina, eu luam drumul padurii, la inceput trist, dar apoi uitam cu totul, uitam si de mine si intunericul ce se lasa printre copacii imi amintea ca e tarziu, ca sunt plecat de dimineata de acasa, ca ai mei si-or fi facand griji.

Recent, intr-o discutie, cineva mi-a atras atentia ca n-am destula incredere in mine. Ca fata de alti nici nu ma compar. Ca sunt cu mult mai frumos si sa am mai multa incredere in persoana mea. INCREDERE!? Dar ca sa ai incredere in tine, trebuie sa ai mai intai act de prezenta ta. E ca si curajul. Ca sa ai curaj trebuie mai intai de toate sa iti fie frica. Actul unui nebun nu e unul de curaj. Incredere!? Cum sa fac sa fac lucrul asta, cand eu uit de mine. Cum sa am asa ceva cand acolo, in mijlocul padurii printre copaci eu am pierdut pudoarea existentei mele. Imi spijineam capul de cate vreun copac si ii spuneam toate supararile mele, ii spuneam de fiecare fata pe care o indragisem si n-avusesem curaj sa ii spun. Acolo impartaseam visuri, inchipuiri, sperante. Acolo se nasteau altele. Si acolo, printre copaci, pe muschiul verde, printre frunze cazand si raze de soare eu nu aveam nevoie sa plac. Nu aveam cui sa plac. Acolo si numai acolo eu am uitat acest lucru –sa plac, nu era nevoie, ma placeau cum eram eu.Acum, cand natura imi prezinta si reversul monedei parca e tarziu. Am platit destul de scum o data, am platit cu o parte din mine. Parca e tarziu. As fi vrut sa fiu frumos si atunci, sa nu-i trebuiasca fratelui meu timp prea mult sa ma aranjeze, sa gasesc si numele meu scris printr-un oracol de vreo fata , la capitolul ce baieti ii plac, sa intru linistit la mesele de familie.

    Acum parca e traziu sa mai fiu frumos, caci candva, demult, printre flori si fluturi, la umbra copacilor, printre vise si visuri fugarite de fosnete, asteptand o frumoasa care m-ar fi indragit, eu am uitat ca pot sa plac.